kids

Începe plata alocațiilor pentru copiii cu Cerințe Educaționale Speciale din sectorul 4

792 de preşcolari şi elevi cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) din grădiniţele,
şcolile şi liceele din sectorul 4, vor primi, începand de săptămâna aceasta,
alocaţiile de hrană şi bani pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, jucării,
transport, materiale igienico-sanitare și cultural-sportive. Cei peste 700.000 lei
alocați de la bugetul de stat prin Ministerul de Finante, către Primăria Sectorului 4,
vor fi plătiți pentru perioada ianuarie – iunie 2018, prin Direcția de Administrare a
Unităților de Învățământ (D.A.U.I.).
“De aceste alocații vor beneficia 792 de preșcolari și elevi care studiază în
grădinițe, școli și licee din sectorul 4, atât în învățământul de masă, cât și în
școlile speciale. Ne bucurăm că putem veni în sfârșit în întâmpinarea nevoilor
acestor copii și ale familiilor lor, astfel încât atât preșcolarii, cât și elevii din
sectorul 4 să poată beneficia de toate drepturile pe care le conferă legea.
Indiferent de școala la care studiază, indiferent de forma de învățământ pe care o
urmează, copiii noștri trebuie stimulați și sprijiniți să studieze, pentru că educația
reprezintă baza dezvoltării societății, în general și a comunității noastre, în
particular”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Astfel, în timp ce în școlile speciale din sectorul 4 sunt înregistrați 466 de elevi cu
cerințe educaționale speciale, în învățământul de masă studiază 326 de astfel de
elevi și preșcolari, după cum urmează:
• grădinițe: 20 de preșcolari;
• învățământ primar: 105 elevi;
• învățământ gimnazial: 180 elevi;
• licee: 21 elevi.
„Este important de știut că de aceste alocații de hrană și cazarmament beneficiază
doar copiii – preșcolari și elevi – care îndeplinesc condițiile legale, impuse de
Hotărârea Guvernului nr. 564/2017. Și doar aceia pentru care s-au depus cereri în
acest sens. Având în vedere modalitatea în care aceste sume sunt alocate de la
bugetul de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe liste clare, cei pentru care
nu au fost depuse cereri nu mai pot beneficia de aceste alocații. Precizarea este
valabilă și în cazul celor care depun cereri pentru plata retroactivă a alocațiilor.
Nu mai pot fi plătite alocații neachitate din 2016 și 2017”, a explicat directorul
general al D.A.U.I., Ana – Maria Mocăniță.
Sume totale plătite copiilor, în funcție de vârstă și de frecvența la cursuri
Guvernul a impus, prin aceeași hotărâre, și sumele acordate copiilor cu cerințe
educaționale speciale. Astfel, dacă în cazul elevilor, alocația de hrană se acordă în
sumă fixă, de 16,60 de lei/zi, iar în cazul preșcolarilor – de 12 lei/zi, valoarea totală
a drepturilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, jucării etc. variază de la
366 la 844 de lei pe an, în funcție de grupa de vârstă în care se încadrează copilul.
Iată care sunt sumele maxime de care pot beneficia acum copiii cu cerințe
educaționale speciale din sectorul 4, pentru perioada ianuarie – iunie 2018, în
funcție de grupa de vârstă și de participarea la cursuri:
Copil de la 3 la 7 ani – aproximativ 1.710 lei
Elev de la 7 la 14 ani – aproximativ 1.767 de lei
Elev de la 14 la 18 ani – aproximativ 1.838 lei
Tânăr de la 18 la 26 ani – aproximativ 1.883 lei
Ce spune legea
Hotărârea Guvernului nr. 564/2017 reglementează strict cine sunt beneficiarii
acestor alocații și modalitatea în care aceste sume sunt acordate.
Astfel, potrivit actului normativ, beneficiarii sunt copiii școlarizați în sistemul de
învățământ preuniversitar, după cum urmează:
a) copiii cu CES integrați în învățământul de masă, care urmează curriculumul
învățământului de masă;
b) copiii cu CES integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de
masă;
c) copiii cu CES din învățământul special;
d) copiii cu CES care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni
pentru care se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unității sanitare în
care aceștia sunt internați;
e) copiii cu CES care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilități, sunt
nedeplasabili, pentru care se organizează școlarizare la domiciliu, pe o perioadă
determinată.
La baza dosarelor depuse pentru obținerea acestor drepturi stă, potrivit aceleiași
legi, certificatul de orientare școlară și profesională – documentul/actul oficial
eliberat de către centrele județene de resurse și de asistență educațională/Centrul
Municipiului București de Resurse și de Asistență Educațională, denumite în
continuare CJRAE/CMBRAE, conform prevederilor legale în vigoare. Acesta
cuprinde diagnosticul/deficiența, gradul acestuia/acesteia, în funcție de care copiii
cu CES sunt orientați în învățământul de masă sau în învățământul special.
De asemenea, potrivit aceluiași act normativ, prezența la cursuri este
obligatorie pentru acordarea alocației de hrană:
Art. 3, alin. (2) – “Alocația zilnică de hrană se acordă lunar, în funcție de numărul
de zile de școlarizare și de prezența școlară, indiferent de numărul de ore de curs pe
zi la care participă copilul, pe perioada de valabilitate a certificatului de orientare
școlară și profesională.”
Art. 3, alin. (3) – “Alocația zilnică de hrană nu se acordă pentru zilele în care
copiii cu CES au absentat nemotivat, zilele de sâmbătă, duminică, sărbătorile
legale și nici în perioada vacanțelor școlare”