Stimulente financiare pentru cadrele didactice în programul “Școală după școală”

Primăria Sectorului 4, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ, va cofinanța și în acest an școlar (2019 – 2020) derularea programului “Școală după școală” în unitățile de învățământ preuniversitar din sector.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local al Sectorului 4, adoptată în acest sens, cadrele didactice implicate în derularea programului în școlile din sectorul 4 vor primi de la bugetul local câte 1.000 de lei /lună pentru această activitate.

“Numărul unităților de învățământ preuniversitar de stat și al cadrelor didactice responsabile din unitățile de învățământ participante la program vor fi transmise către Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 cel mai târziu până la data de 6.09.2019”, mai prevede hotărârea Consilului Local.

“Educația trebuie să reprezinte o prioritate pentru administrația oricărei comunități, iar programul Școală după școală” contribuie la creșterea performanțelor școlare ale copiilor noștri și la reducerea abandonului școlar. De aceea, am decis să investim nu doar în zona de infrastructură, prin amenajarea de noi spații necesare derulării acestui program, ci și în motivarea cadrelor didactice care să lucreze suplimentar pentru a-i consilia și sprijini pe copii în rezolvarea temelor, pentru a-i îndruma și supraveghea. Astfel, venim nu doar în sprijinul elevilor din comunitatea noastră, ci și în sprijinul părinților care își vor putea petrece mai mult timp alături de copii”, a spus Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

“Este important ca programul “Școală după școală” să se deruleze în continuare și în acest an școlar, după ce, în anul școlar trecut, peste 800 de elevi din unitățile de învățământ preșcolar din sectorul 4 au beneficiat de tot ceea ce oferă acesta: învățare remedială, accelerarea învățării prin activități educative, recreative și de timp liber, dezvoltare personală și integrare socială. Numărul școlilor care organizează acest program cu avizul Inspectoratului Școlar al Municipiului București diferă de la an la an, dar sperăm ca, prin deciziile luate, să contribuim la extinderea lui în anul școlar 2019 – 2020, pentru că, beneficiari nu sunt doar copiii și părinții din sectorul 4, ci, pe termen lung, întreaga comunitate”, a explicat, la rândul său, directorul general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, Ana Maria Mocăniță.